Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Acord secret

Acord secret

Marea Britanie, Franta si Germania au fost implicate joi intr-un efort clandestin de a securiza o inghetare efectiva a bugetului Uniunii pana in 2020, intr-o miscare ce va infuria Polonia si celelalte state sarace ale Uniunii.

David Cameron, primul ministru englez, a facut lobby privat printre ceilalti lideri principali ai UE la un summit care a avut loc la Bruxelles, cu speranta ca pana la 10 tari vor semna o scrisoare in care sa solicite inghetarea bugetului.

Presedintele francez si cancelarul german au sustinut scrisoarea, insa nu public pentru a evita problemele diplomatice intr-un moment in care criza zonei euro ameninta unitatea europeana, informeaza Financial Times.

Pe masura ce informatiile despre aceasta initiativa au inceput sa se raspandeasca, a aparut si furia ca reactie, din partea celor ce obtin cel mai mult din bugetul Uniunii, dar si din partea celor ce considera cheltuielile Uniunii drept un cost al integrarii.

„Suntem complet mobilizati”, a declarat un oficial polonez. „Nu este ceva ce ne-ar putea surprinde”. Intre timp, Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, se pare ca a fost foarte furios la aflarea vestii cu privire la aceasta initiativa; se presupune ca el este cel ce va conduce discutiile cu privire la proiectul de buget pentru perioada 2014 – 2020.

Un diplomat a explicat ca Barosso a fost marginalizat printr-o manevra clasica a celor mai mari contributori la bugetul Uniunii, reminiscenta a negocierilor purtate de aceleasi tari in 2003, anterior votarii bugetului din 2007-2013.

Daca sunt incetate cheltuielile UE, principalii perdanti vor fi acele tari ce se bazeaza pe fonduri structurale pentru a-si impulsiona economia.

FMI aproba 22,5 miliarde euro imprumut pentru Irlanda

Fondul Monetar International a aprobat acordarea unui imprumut catre Irlanda in valoare de 22,5 miliarde euro, pentru a inlatura amenintarea crizei ce planeaza asupra economiei irlandeze. Parlamentul irlandez a votat joi in favoarea accesarii acestui imprumut.

Conducerea FMI a aprobat acest imprumut pe trei ani pentru a „sprijini ajustarile economice adoptate de autoritati si programul de stabilizare financiara”, se arata intr-o declaratie a institutiei, citata de France 24.

Asa-zisa extindere a facilitatii de creditare este o parte esentiala din pachetul de finantare in valoare de 85 miliarde euro, bani acordat de Uniunea Europeana si de FMI pentru ca Irlanda sa supravietuiasca economic actualei crize.

Imprumutul FMI a fost aprobat in cadrul procedurilor de interventie rapida financiara, facand astfel incat cei 5,8 miliarde de euro sa devina rapid accesibili pentru Irlanda.

Imprumutul vine la o zi dupa ce Parlamantul irlandez a votat in favoarea accesarii acestui imprumut.

„Economia irlandeza se confrunta cu o criza fara comparatie in istoria recenta. Noul program, construit pe eforturile recente ale autoritatilor, reprezinta parte din eforturile si masurile de a trata ingrijorarile legate de stabilitatea fiscala”, a declarat directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn.

Irlanda, puternic afectata economic de pachetele financiare menite sa salveze bancile, de prabusirea pietei imobiliare si de reducerea taxelor incasate ca urmare a conditiilor precare de piata, a facut publice planuri de austeritate menite sa economiseasca 15 miliarde de euro pana in 2014.
ziare.com